TantiCake

Sub cupola alba a unei flori de lacramioara era un spirit minuscul, al unei pietre roscate. Avea un cap imens, ochi asimetrici si plutea deasupra bucatii de sol pe care cadea umbra florii. Si la cramioara era ciudata. Avea o singura floare. Destul de mica, fara nimic special. Insa iubea soarele enorm. Asa ca s-a decis sa creasca in desert. Spiritul putea sa se indeparteze cativa metri de corpul lui imobil si crapat. Asa ca isi pierdea timpul de cateva era sub umbra lacramioarei. si-s povesteau unul altuia povesti din emisfere diferite, din timpuri diferite, din lumi diferite. Nu se mai plictisea spiritul.  Era inundat cu povesti pline de org

-Mi-e somn... Spune-mi o poveste.. - Despre ce ai vrea să fie povestea? -Despre ce vrei tu. Sau.. O poveste despre stele. -Hmm.. A fost odată ca niciodată o piatră. -O piatră? -Da, o piatră. Fii atent.  Nici prea mare, nici prea mică. Ovală, netedă, cu mici denivelări , stând nemişcată pe marginea unui hău. În jurul ei era mereu doar întuneric. Doar cerul înstelat aducea sclipiri în întreaga nemarginire a întunericului veşnic al unei planete neştiute. -Pot să ghicesc planeta? -Poţi încerca, dar e foarte, foarte necun

pentru zile intregi s-au zdrobit ganduri ca titanii, lasand urme, cicatrici, si locuri noi de crescut cu informatii. dar informatiile cresc din nou ca luptatori antrenati sa urasca sau sa-i vada pe ceilalti ca "ei". ei care sunt rai, violenti, urati, superficiali, impotriva a tot ce vezi tu sfant sau armonios. pe copaci uscati din batalie mi-am prins pangligi colorate din cuvinte sau din imagini, ca un fel de vindecare. e o infrumusetare absurda. putreziciunea si cenusa copacului sunt tot acolo, pulsand mai vii ca toata culoarea, omorand entuziasmult in cateva secunde. poate ca paduri distruse vor creste din nou, sau ce le-a atins a distru